Sentimentul naturii
(By Florin Dumitrescu) Read EbookSize | 29 MB (29,088 KB) |
---|---|
Format | |
Downloaded | 696 times |
Last checked | 16 Hour ago! |
Author | Florin Dumitrescu |
Biografia autorului:
Florin Dumitrescu (n. 1966, București) debutează ca textier pentru Timpuri Noi la sfârșitul anilor ‘80 (pe disc în 1992). Se consacră cu Sarmalele Reci, cărora le este unic textier din 1993. În următorii treizeci de ani, compune texte pentru o varietate de muzicieni de pop, rock, folk și jazz. Cel mai recent proiect muzical este colaborarea cu saxofonistul și compozitorul Mihai Iordache pentru albumul Zeuții (2022), transpus într-un spectacol de jazz experimental și spoken word. Autor al volumelor de poezie Ana are mere (1997), ÎNcântece (2007) și Dodii (2016), Dumitrescu participă la cele trei volume colective ale grupului Marfă (1996, 2012 și 2019). În prezent, este lector la Universitatea „Transilvania” din Brașov, unde predă antropologie și copywriting.
Biografia ilustratorului:
Adrian Preda (n. 1985, București) a absolvit Universitatea de Arte, București, secția Grafică, unde a făcut ulterior un doctorat privind reprezentările animaliere și arta ecologică. Preocuparea sa centrală este relația dintre om și celelalte specii ale regnului animal, relație definitorie pentru dezvoltarea animalului uman, de la realizarea uneltelor și armelor de vânătoare până la manifestările spirituale și artistice. De asemenea, Adrian Preda explorează natura și cosmosul în sens mai larg, fiind interesat de tipare de creștere și evoluție, preocupări materializate în lucrări de pictură și instalație prezentate în expoziții personale și de grup în ultimii cincisprezece ani. A expus la Point, Galeria Triumf din Moscova, MNAC, Muzeul de Artă Recentă, Lateral Artspace, Atelier 35, H’art Gallery.
Despre Sentimentul naturii:
Dincolo de pledoaria ecologistă, care nu capătă neapărat tonalități de manifest, notele defensive conținându-se implicit în invocările jucăuș-șfichiuitoare ale eternei relații om-natură, această carte oferă un splendid spectacol al limbajului și versificației. Făcând școală bună la Barbu, Arghezi, Dimov, Brumaru și Foarță, Florin Dumitrescu anulează granițele dintre registrele stilistice și, cu dezinvoltură și virtuozitate, pune alături mursecătura de stupoare, lasă să rimeze prișnițele cu coropișnițele, nautilii cu cochilii și jeleul cu eul supraeul, creează holorime, comite gesturi oximoronice descoperind îngeri zăluzi sau include în categoria firescului acțiunea de tămâiere a hardului — toate acestea, transpuse în ritmuri ce imită fie tonalitățile înălțătoare ale odei sau imnului, fie cântul tânguios al doinei, fie rostirea incantatorie a descântecului. Replică dată receptării clișeizate a uneia dintre marile teme ale poeziei din toate timpurile și, totodată, îndemn la regândirea principiilor de coexistență a noastră cu nonumanul, Sentimentul naturii este, întâi și-ntâi, o carte în care esteticul asimilează elegant ideologicul, lăsând poezia să emane frumusețe.
Lucia Țurcanu
Înrudit structural și prin dexteritate cu acei patru-cinci mari poeți autohtoni care au împins jocul lexical dincolo de limitele convenționale ale spectacularului prozodic, Florin Dumitrescu revine cu un setlist lirico-imagistic indubitabil eclatant. Sentimentul naturii, rezonând la frecvențele unui trecut inocent-ecocentric, de comunicare genuin-simbiotică, e aici animat de incursiunile îndrăznețe ale umanului în regnurile vegetal și animal. Uluitor e nu numai felul cum incantațiile poematice iau, deseori, forma unor negocieri în filigran protoplasmatic (agitând taxonomia, precum și sediul celor mai intime nostalgii, ca pe un glob cu zăpadă), ci și că ele, înainte de a marșa pe ideologie, reușesc să-și detoneze, cu asupra de măsură și dezinteresat, catharsisul. De o oralitate aproape interactivă, partiturile solare pe care naturalul și sinteticul existențial, reverberate „peste vremi”, se îngână și-și răspund ar trebui să reprezinte pentru mai tinerele generații de versificatori dacă nu obiecte de pelerinaj estetic, barem, întru ferigire, refrene de evocat în momente de cumpănă.
Mihók Tamás”