“Book Descriptions: Andrei Zbîrnea și-a găsit material poetic din forme urbane de escapism, alimentate cu o pasiune adictivă. Game-boarduri, rezumatele meciurilor de tenis, mersul rutinant la Ikea sau decupajele din serialele ritualice compun peisajul auster al acestor poeme. E printre puținii la care austeritatea e ludică și ludicul auster. Aici, trauma face loc dependenței compensatorii de informație, iar pericolul alternează cu surogatul de liniște, pe care îl poate furniza participarea, voyeuristică aproape, la marile jocuri. Și decupajele lui se joacă, la limită, cu resemnificarea. A vidului și a expresiei. Un joc riscant, unicul pe care Andrei Zbîrnea îl poate face al lui.
(Alina PURCARU)
Deja exersat de vreo două volume încoace în radiografii contemporane, Andrei Zbîrnea își perfecționează acum incizia socială prin prelucrarea metaforei sportive. Dincolo de tectonica globalizării, înregistrată alert, once more with feeling – Lars Saabye Christensen, „revoltele din parcurile eoliene“, Ikea, prospectul „societăților postindustriale“, „producătorii de medicamente“, Brexit, „mcdonaldizarea societății“, „reinventarea vinilurilor în secolul XXI“, „protestele online“ și „expansiunea rețelei instagram“ etc. –, „RMN“‑ul ce rezultă de aici trădează, discret, e drept, convulsia interioară. „Contaminate“ definitiv de hipertehnicizarea și mecanizarea din jur, poemele o topesc, însă, fără ezitare, în „denunțul“ fragmentar al exteriorului, sub forma unor reportaje pe cît de autiste, pe atît de fervente în microscopia lor.
(Andreea POP)
Nu sînt un mare sportiv. La rezistență eram un dezastru, prin liceu. Mai cîștigam ceva la viteză și la săritura în groapa cu nisip. Dar cînd e vorba despre poezie, devin atent. Andrei Zbîrnea m-a făcut atent. La text. După ce treci peste trimiterile sportive, pe care le pricepi cum poți, rămîn spațiile pe care, ca cititor, ești obligat să le completezi. Despre asta e vorba, pînă la urmă. Andrei Zbîrnea știe să deschidă un traseu care trebuie dus pînă la capăt. Ca cititor, ai libertatea de a parcurge traseul după bunul plac, chiar dacă ești mai reticent la mișcare. Te așteaptă surprize, construcții culturale care duc mai departe decît te-ai aștepta. E punctul din care analiza nu mai are rost. Rămîne plăcerea lecturii, mai ales dacă nu știi de unde pîndește lunetistul.