“Book Descriptions: "Alina Nedelea debutează cu un roman autobiografic scris dintr-o suflare, într-un stil direct, colocvial. Volumul descrie, mai întâi din perspectiva copilului, apoi din cea a adolescentului şi a tânărului adult, universul unui cartier bucureştean înainte şi imediat după evenimentele din decembrie 1989. O familie ai cărei membri au capacităţi premonitorii, o fetiţă care visează să evadeze din ghetou, transformată în studentă la Teatru. Alina prinde gustul banilor câştigaţi în cazinouri sau din prostituţie şi, amăgită de mirajul unei lumi care o aşteaptă să îi pună în valoare potenţialul, pleacă „dincolo“, în Occidentul civilizat, unde află că există mereu o slujbă de chelneriţă pentru fetele cu vise de glorie.
S-ar putea spune că tot ce i se întâmplă este dramatic, uneori cumplit. Dar Alina Nedelea e o persoană solară, lipsită de patetism ieftin, care ia lucrurile aşa cum sunt. Ironică şi autoironică, de o infinită candoare pe care argoul nu numai că n-o acoperă, ci o pune, în mod paradoxal, în valoare, Alina trece prin evenimente incredibile, rămânând neatinsă, intactă lăuntric. Îşi trăieşte fireştile dureri cu discreţie şi graţie, întru totul fermecătoare." Nicolae Luca” DRIVE